Returnări

Politica de returnare și înlocuire a produselor

Conform legislaţiei române în vigoare (Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative – publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 427 din 11.06.2014), orice client are dreptul de a returna produsele achiziţionate, prin apelarea la denunţarea unilaterală a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la distanţă, fără invocarea vreunui motiv. Produsele neperisabile se pot returna în termen de 14 zile calendaristice de la primirea comenzii.

Totuși, atunci când comanzi produse personalizate care prin natura lor nu pot fi revândute altor clienți, nu mai beneficiezi de aceleași drepturi. Aceste produse nu sunt returnabile (sunt personalizate cu imagini sau texte la cererea ta ceea ce face imposibilă revânzarea produsului).
Produsele pesonalizate conform legii OUG34/2014 art.16 lit.c nu pot fi returnate.
ARTICOLUL 16 Exceptari de la dreptul de retragere
Sunt exceptate de la dreptul de retragere prevazut la art. 9-15 in ceea ce priveste contractele la distanta si contractele in afara spatiilor comerciale urmatoarele:
c) furnizarea de produse confectionate dupa specificatiile prezentate de consumator sau personalizate in mod clar;

Procedura de retur

Completati formularul re retur:
Completaţi motivul returnării şi trimiteţi cererea de returnare în vederea obţinerii unei Autorizaţii de Returnare Produse (ARP).
CLIENTUL este obligat sa notifice echipa PrintYka intentia sa de a returna produsele achizitionate, prin orice mijloc de comunicare scrisa (pe site,e-mail/messenger/WhatsApp/etc) in termen de maxim 14 zile lucratoare de la primirea produselor si/sau serviciilor si comunicarea acestui fapt catre PrintYka.
După răspuns, puteţi trimite coletul prin curier la PrintYka, adresa 535500 Gheorgheni, Florilor 44/A1/1 jud.Harghita, în maxim 14 (zece zile lucrătoare de la data primirii comenzii). Taxele de transport vor fi suportate de dvs. În caz contrar coletul nu va fi primit.
Coletul trebuie să conţină: produsele de returnat (acestea trebuie să fie sigilate, în ambalajul original, nedeteriorat şi să conţină toate elementele/accesoriile iniţiale), o adresa semnată de persoana care a plătit comanda prin care notifică denunţarea contractului şi solicită returnarea sumei plătite, indicând contul şi banca unde se vor returna banii. Suma plătită va fi rambursată integral, mai puţin costul transportului care rămâne în sarcina clientului, în 30 zile lucrătoare de la primirea integrală a coletului de retur şi scrisorii de denunţare (dacă cele două vin separate, cele 30 zile trec de la ultima care a fost primită).
Clientul va primi suma achitată, însă nu va avea dreptul şi la alte despăgubiri (Conform ordonanţei de guvern nr. 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanţă, aprobată cu modificări prin Legea 51/2003, Capitolul 2, Articolul 10 litera c)

În cazul refuzului returului veţi fi înştiinţaţi despre modul şi condiţiile în care coletul poate ajunge la dvs.
În cazul în care produsele , care sunt afişate pe site sunt indisponibile efectiv în stoc din cauze externe – lipsă de disponibilitate temporară la furnizori sau a unor restricţii locale – PrintYKA nu este obligată să anunţe clientul faţă de stocul disponibil în timp real.

Criterii de returnare a produsului

NU puteti solicita returul de produse in urmatoarele cazuri:
 Dacă încărcați o fotografie cu rezoluție mică și din acest motiv calitatea produsului final este slabă
 Nu avem obligația să verificăm eventualele greșeli de ortografie. Atunci când trimiți un text de personalizat asigură-te că l-ai transmis corect. De asemenea nu ne asumăm situațiile în care fotografiile care nu au rezoluția potrivită (sunt slabe calitativ) și degradează vizual aspectul produsului.
 Produsele pesonalizate conform legii OUG34/2014 art.16 lit.c nu pot fi returnate.

Puteti solicita returul de produse in urmatoarele cazuri:
– Produsul livrat nu corespunde specificatiilor din site. Puteti solicita returnarea acestuia pentru inlocuire sau rambursarea integrala a contravalorii (in cazul in care produsul nu mai este disponibil).
– Produs in colet deteriorat. Pentru produsele ale caror colete prezinta deteriorari vizibile la primirea prin curier. Pentru dovezi, coletul poate fi fotografiat si se poate intocmi un proces verbal impreuna cu reprezentantul firmei de curierat in care sa fie mentionata starea coletului din momentul livrarii. Riscul de pierdere sau de deteriorare a produselor va este transferat integral in momentul in care intrati in posesia fizica a produsului. Orice reclamatie ulterioara nu va fi luata in considerare. In cazul in care se utilizeaza un transportator insarcinat de catre consumator, riscul este transferat in momentul livrarii produselor catre transportator.
– Produse livrate gresit. In cazul in care s-a livrat alt produs decat cel comandat.

Dacă aveţi o problemă cu un produs comandat de la noi, aveți posibilitatea de a returna produsul.
Acest formular trebuie să fie completat în întregime, și vă vom răspunde prin e-mail sau telefon în termen de 3 zile lucrătoare cu instrucțiunile de returnare.

Dacă aveţi o problemă cu un produs comandat de la noi, aveți posibilitatea de a returna produsul.
Acest formular trebuie să fie completat în întregime, și vă vom răspunde prin e-mail sau telefon în termen de 3 zile lucrătoare cu instrucțiunile de returnare.
Trimiteți-ne o solicitare de returnare și vom răspunde în maxim 72 de ore!





    Ai o întrebare legat de un alt subiect?

    CONTACTEAZĂ-NE!